SHORT AND SWEET

In absenta unei dovezi alunecate pe tub (youtube, that is) si a iscusintei mele in a pieptana internetul pentru a descoperi pe unde si-a desrtat altul ideea de a posta urmatorul scurt metraj inaintea mea, va voi servi doar un link catre el:

EXAMEN- PAUL NEGOESCU

Film studentesc, scris si regizat in 2006 de un baiat care... si acum tot baiat e in aparenta.

Baiatul nostru stie ca este greu sa exploatezi momente de panica intr-un mod subtil, mai ales cand este vorba de relatii intre indivizi care prefera sa isi inghita cuvintele pentru ca sunt prea urate, prea grele, prea puturoase pentru a fi deversate intr-un flux de trairi ce este evident intrerupt pe alocuri.

Un om atras intr-o legatura, chiar si de prietenie, nu neaparat amoroasa, devine un bun, a carei valoare tinde sa nu mai fie luata in calcul pe masura ce timpul ii sterge trasaturile care intial te-au bulversat, ti-au creat senzatia de nou absolut si ti-au dat ocazia sa folosesti cuvantul "fericire", sau altul din campul lui lexical macar intr-o fraza.

Inceputurile sunt greu de...inceput, apoi si mai dificil de pastrat in forma lor de sfera perfecta, de balon septic. Cand eforturile incep sa scartaie si vraja din jurul combinatiei nu mai ridica la fel de des si incotrolabil coltuirle buzelor, obiectele raman acolo pentru a feri o bucata de spatiu de praful ce s-ar putea asterne.

In EXAMEN ne regasim in fata unui moment de panica, tratat regizoral cu liniste intre cuvinte razlete si tzipatoare, cu zgomot de oras care nu pare sa de adoi scuipati pe tine cand ai nevoie de leaganul lui, cu un obiectiv iscoditor si indicii din cele mai banale, ca doar pe astea uitam sa le ferim mereu de ochii investigatorului.

Si da, femeile zambesc in general indiferent de faptele comise, dar majoritatii ii sta bine. Paul Negoescu apreciaza la randul sau farmecul asta, aducand la lumina o dovada de empatie fata de rana si chinul provocate de trecerea timpului peste doi oameni si comunicarea defectuoasa.

Nu esti cu nimic mai bun decat mine si nu sunt cu nimic mai buna decat tine daca nu stim sa ne scoatem ochii la momentul potrivit.

EXAMENul lui Negoescu a fost luat cu Marele Premiu la B-EST IFF, Premiul Special al Juriului la Dresden, Mentiune onorifica la NYU International Film Festival, premiul de regie la Belgrad, premiul de regie la festivalul de film studentesc "cineMAiubit" 2006, si premiul de naiba mai stie ce... wonder boy :)

Nu-mi arde de analiza. Ma gandeam doar ca eu sunt tot timpul in intarziere. Toooot timpul! Fireste, mi-a trecut prin bostan sa folosesc motivul asta rusinos ca baza a unei structuri narative. Nu stiu daca si Catalin Mitulescu sufera de aceelasi tip de manifestare a nesimtirii. Eu nu mi-as pedepsi personajul in halul in care o face el. Imi imaginez situatiile mult mai comic.

A impuscat Marele Premiu de la Festivalul CineMAiubit 2002... si inca niste treburi p-acolo prin film.

Recunosc: nu stiu nimic!

Sunt un spirit cocarjat, un omulet orb, nesimtit, fara prea multa cultura sau finete a gusturilor. Cu toate astea... de fiecare data cand ma uit la filmuletul asta, imi pilesc molarii.

Adica ma incordez intr-atat pe culmile hilarului pana ma doare maxilarul. De fiecare data. Si nu vreau sa imi explic... de fapt pe undeva stiu ce si cum, dar inca nu am autoritatea sa imi explic mie, d-apai altora din ce s-a nascut farmecul filmului lui Cobileanski.

Cu ocazia acestei postari, daca v-a trecut vreodata gandul de a va apuca de orice bazat pe aranjarea cuvintelor in versuri, va puteti aprecia cu adevarat harul sau reconsidera optiunea.

Catalin Mitulescu este un baftos.

In primul rand pentru ca a beneficiat de sprijinul lui Martin Scorsese si al lui Wim Wenders in realizarea debutului sau de lung metraj, "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii", si in toate celelalte randuri pentru ca lumea l-a inteles din prima.
Spune povesti simple cu amanuntul martorului ocular.

Poate ca in "Trafic" ar mai fi putut adauga un pic de zapusala, ceva zgomot si accent pe detaliile fizionomice care tradeaza atat de usor frustrarea in cazuri precum cele legate de participarea la traficul din Bucuresti, sau la cel din viata in general.

Ii sta mai bine povestind din copilaria comunista, sau cel putin mie mi se pare mai atragator asa, din pozitia celui care nu are amintiri legate de asemenea vremuri, dar Mitulescu reuseste sa impace si prezentul cu ale lui fluvii de automobile, telefoane performante, relatii pe fuga, santuri aparute peste noapte pe bulevarde principale si promotii la bauturi carbogazoase.

Cu filmuletul asta despre un tip care isi descopera highlightul zilei intr-o cafea atunci cand cea mai de baza extensie a corpului sau, masina, i se dovedeste nefolositoare atingerii vreunui punct B sau vreunui scop, Catalin Mitulescu a luat in 2004 Palm D'Orul pentru cel mai bun scurt metraj.

Sa fi fost?




Catalin Mitulescu - Trafic
Vezi mai multe video din Film »

Primul scurt metraj pe care vi-l propun a fost regizat de Hanno Hofer si prezentat in 1997, pe cand era studentul lui Stere Gulea la ATF. Un "Telefon in strainatate" este ceea ce protagonistul filmului isi doreste sa infaptuiasca, dar dumirindu-se cu greu de universul strain in care il gazduieste cabina telefonica, se alege cu gustul amar al realitatii ostile.

In afara indeletnicirilor regizorale, neamtul si le-a etalat si pe cele actoricesti intr-o serie de scurt metraje, printre care trei ale deja notoriului Cristian Mungiu.

Nici pasiunea pentru muzica nu i-a dat pace, indrumandu-l spre un proiect ce avea sa stranga in numar mare pustimea dornica de nou si de inspirat. Astfel din 1994, trupa Nightlosers canta de inima albastra prin tara si prin strainataturi.

Impartit intre Berlin si Cluj, intre muzica si film, intre dorinta de a-si pastra si purta familia multicolora oriunde calatoreste si de a-si calauzi ascultatorii pe cai precum pistele de biciclete desenate pe aleile parcurilor europene, Hanno Hofer este intruchiparea linistii de dupa si nu dinaintea unei furtuni care te caleste si nu te indoaie, genul de liniste la care aspir si eu.

Linistiea si impacarea lui cu ridicolul neprevazutului sunt ilustrate monocrom in acest scurt metraj care ma convinge ca Hofer este la fel de roman ca si mine si ca apreciaza cu simpatie simplitatea celor mai multi dintre noi.